M-am întâlnit miercuri seară cu colegii mei din Organizația Municipală a PSD Piatra Neamț în cadrul unei ședințe de campanie.

Mesajul nostru este clar, asumat și confirmat de toate statisticile: Guvernul PSD a crescut nivelul de trai al românilor. În Neamț au ajuns foarte mulți bani pentru investiții în infrastructură. Numărul angajaților a crescut, numărul turiștilor de asemenea. Premierul Viorica Dăncilă a fost un real sprijin pentru județul nostru. De aceea, ne-o dorim președinte și muncim pentru asta.

Organizația noastră este printre cele mai puternice din țară. Și așa vreau să rămână! Dar este meritul lor, al celor care merg pe stradă și dau mâna cu oamenii. Nu este ușor. Pentru că membrii de partid sunt cei care duc greul, întotdeauna! De aceea, le mulțumesc pentru implicare, le garantez că îi apreciez pe fiecare în parte și îi asigur că pot conta pe mine în orice moment!

Lasa raspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here