În ședința Consiliului Județean am propus alocarea sumei de 500.000 lei pentru demararea procedurilor – întocmirea documentației tehnico-economice în baza căreia încep lucrările. Astfel, se va putea asigura debitul de apă potabilă în zona Nord – Târgu-Neamț.

Este o problemă care trebuie rezolvată urgent și am decis să începem proiectul cu bani de la bugetul județului, fără a mai aștepta finanțări europene. Situația durează de ceva timp și locuitorii ne cereau să luăm măsuri.

Chiar dacă inițial, colegii din PNL votaseră împotriva suplimentării ordinii de zi cu acest proiect, am reușit să îi conving că nu poți face opoziție de dragul opoziției, ci trebuie să te gândești la oameni! Și au înțeles. Pentru că aceasta ne este menirea: să fim aici pentru a rezolva problemele! I-am asigurat pe nemțeni de când am preluat mandatul de președinte că voi căuta soluții pentru toate problemele lor și cred că m-am ținut de cuvânt.

În tot județul avem în derulare sau contractate proiecte de infrastructură. (Și nu pot neglija sprijinul masiv pe care l-am avut din partea Guvernului condus de Viorica Dăncilă, căreia îi mulțumesc!) Dar multe urmează să înceapă!

Lasa raspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here