Mă îngrijorează frecvența cu care au loc accidente rutiere în intersecția DN 15 Piatra Neamț – Roman cu DJ 156A (Roznov – Girov – Dobreni), la Căciulești, și tocmai de aceea am dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere în zonă.

Astfel, zilele următoare, Consiliul Județean Neamț, prin societatea Drupo, va monta noi marcaje rezonatoare mai înalte decât cele vechi, care sunt foarte uzate din cauza traficului intens și a perioadei de când sunt utilizate.

Din păcate, în acea intersecție au avut loc tot timpul tragedii, de multe ori cu pierderea de vieți omenești. Am fost preocupat mereu să luăm măsuri pentru semnalizarea intersecției, atenționându-i pe conducătorii auto să țină cont de regulile de circulație, doar că nu s-a întâmplat tot timpul așa.
În ultimii ani, ne-am preocupat de semnalizarea corespunzătoare. Am iluminat intersecția, am realizat separatoare de sens tip insulă și am montat toate indicatoarele rutiere necesare pentru atenționarea șoferilor.

Fac apel către toți participanții la trafic să respecte semnele de circulație din zonă și să acorde prioritate de trecere celor care tranzitează drumul național DN15 Piatra-Neamț – Roman.

Lasa raspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here