Despre mine

 

Fiecare avem un loc pe care îl ținem în suflet și îl ducem cu noi peste tot pe unde mergem. Pentru mine, acest loc este Grumăzești, locul în care m-am născut. O comună micuță din județul Neamț, aflată în apropiere de Târgu Neamț. Oraș situat în umbra cetății ridicate de Petru I Mușat – Cetatea Neamțului.

Sunt din acele locuri despre care am citit cu toții în „Amintiri din copilărie”, cu oameni calzi, plini de farmec și cu simțul umorului. Cu case unde vezi flori în curte, copii alergându-se pe ulițe și pomi cu crengile aplecate de atâtea fructe.

La Târgu Neamț am absolvit liceul, apoi mi-am luat licența în Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, la Facultatea de Management a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Am intrat în politică și m-am alăturat social-democraților pentru că aici am găsit oameni care cred în aceleași lucruri ca mine: să ducem politica acolo unde oamenii își trăiesc viaţa de zi cu zi, să lucrăm pentru cei mulți, să punem comunitatea în centrul acţiunii noastre. Dacă e făcută corect, pentru oameni, politica îți poate aduce mulțumiri. Pentru că atunci când faci ceva concret, palpabil, pentru oameni, satisfacția pe care o simți e mare. Sigur, politica îți aduce și dușmani, și clipe grele, dar câtă vreme crezi în idealul tău – mergi mai departe!

În 2012, am fost ales deputat în Parlamentul României. Am câștigat alegerile în Colegiul 7, circumscripția electorala nr. 29, unde am candidat din partea USL și am obținut 66,60 % din voturi. Am inițiat sau susținut 60 de propuneri legislative, din care 20 au fost promulgate și au devenit legi.

În 2016, am candidat la alegerile locale din județul Neamț. Am fost ales consilier județean și apoi, în urma votului consilierilor, am devenit președinte al Consiliului Județean Neamț.

Aș fi putut candida din nou la Parlament sau aș fi putut opta pentru o altă funcție, instituție sau companie, în Capitală. N-am făcut-o. Știți de ce? Pentru că nu pot sta departe de aceste locuri sau de oamenii din Neamț. În această parte a țării sunt români adevărați, care trăiesc cu credință în Dumnezeu, țin obiceiurile locului, au respect pentru muncă, pământ, preot sau școală…Sunt legat de ei și nu uit de unde am plecat! Cum bine spunea cineva – țara și mama nu le uiți! Oriunde aș merge, nu uit de Grumăzești sau de cartofii pe plită, cu brânză, pe care mi-i face mama. Cea mai bună mâncare din lume!

Ca să pot face lucruri pentru acești oameni și aceste locuri am intrat în politică și apoi în administrație. Dar veneam din mediul privat, iar lucrul acesta m-a ajutat să impregnez o dinamică mai mare în actul administrativ.

De când sunt președinte al Consiliului Județean, spre Neamț au fost direcționate sume record de bani. Am făcut proiecte, am cerut finanțări, mi-am asumat obiective și niciodată nu am gândit lucrurile la nivel mic…Un exemplu – proiectul noului Spital Județean. Este un vis pe care îl voi vedea transformat în realitate. Fără „cârpeli”, fără jumătăți de măsură. Infrastructura, la fel. Vreau să refac drumurile – o parte le-am și refăcut – astfel încât să ne putem conecta cu restul regiunilor, să atragem investiții și turiști. Dar vreau ca nemțenii să poată circula în condiții bune, chiar dacă stau în sate.

Suntem un județ binecuvântat, pentru că oamenii au ce vedea la noi! Avem mănăstiri, Ceahlăul, Cetate, case memoriale, rezervație de zimbri și multe altele.

Când îmi voi încheia mandatul de președinte al Consiliului Județean, vreau să fiu mulțumit de ce am lăsat în urmă.

Sunt și președinte al organizației județene a PSD. Oamenii sunt cea mai importantă resursă atunci când pornești la un drum și vrei să construiești ceva. De aceea, vă aștept lângă noi, în PSD Neamț! Îi chem lângă mine pe toți cei care vor să se implice și care vor și pot să facă lucruri pentru comunitatea noastră.

Ce îmi doresc? Performanță. Drumuri. Investiții. Și oameni fericiți că trăiesc în județul Neamț. Poate că sunt idealuri prea înalte, iar fericirea …e o alegere personală. Dar vreau să știu că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a le arăta recunoștința mea celor care m-au ales.

 

Ionel Arsene