Încă o informație importantă pentru sistemul medical nemțean.

După ce, pe 6 septembrie am semnat pentru realizarea unui proiect de 7 milioane de lei cu care se va moderniza Unitatea de Primiri Urgențe, la interval de câteva ore am primit o veste extraordinară: a devenit certitudine modernizarea Secției de Oncologie!

Aceasta va fi reabilitată integral, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, iar Consiliul Județean Neamț va asigura cofinanțarea. Lucrările vor dura circa un an și vor începe după ce vom obține toate avizele necesare pentru intervenții. La finalul proiectului, Secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț va fi la nivel european!

Mi-am dorit să fie condiții cât mai bune pentru pacienții de la Oncologie. Sunt oameni ale căror destine sunt lovite crunt și e de datoria noastră, a autorităților, să facem tot ce ține de noi ca să le asigurăm confort spitalicesc și condiții civilizate pentru tratament.

În acest mandat am mai multe priorități, dar drumurile și sistemul de sănătate mă preocupă cel mai mult. S-au făcut deja multe și se vor mai face.

 

Lasa raspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here