Consiliul Județean susține financiar realizarea temelor de proiectare necesare întocmirii documentațiilor tehnico-economice pentru trei centre de zi și nouă locuințe protejate, în care vor fi mutate persoane cu dizabilități din județ – copii și adulți – aflați acum în instituții ale statului.

Consiliul Județean este implicat în aceste proiecte prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care derulează mai multe programe de interes național care vizează persoanele cu nevoi speciale: „O nouă șansă“, „Acces la diversitate“, „Mobilitate fără bariere“.

Pentru implementarea acestor programe se vor realiza trei centre de zi – la Săbăoani, Timișești și Pipirig, și nouă locuințe protejate – patru la Timișești, trei la Pipirig și două Roman.

Dintotdeauna am simțit nevoia de a-i ajuta pe cei aflați în suferință, iar din funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț fac tot ce ține de mine pentru a veni în sprijinul acestor categorii defavorizate. Toți avem obligația de a-i face să se simtă integrați în societate, să le respectăm drepturile și să le ușurăm viața care și așa le este destul de tristă.

În viitoarele centre de zi și locuințe protejate, vreau să fie cele mai bune condiții pentru beneficiari. Voi urmări cu mare interes să aibă tot ce le trebuie, în funcție de nevoile fiecăruia!

Lasa raspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here